Industrie

Industria alimentară

În raion funcţionează câteva secţiei de prelucrare a producţiei agricole. Ialovenenii produc mezeluri, conserve din legume, carne. În acest sens cea mai solidă întreprindere e "Valul Traian" de la Văratic, cunoscută deja şi pe piaţa europeană.

Binecunoscută în republică e şi SA "Sandriliona" din centrul raional Ialoveni, specializată în producerea îngheţatei şi a dulciurilor. Volumul anual al producţiei depăşeşte cifra de 2,5 mii tone.

În raion se mai produc uleiuri vegetale, paste făinoase, bere, crupe ş.a.


Industria vinicolă

Cea mai bine dezvoltată în raion este industria vinificaţiei, reprezentată prin 12 fabrici. Volumul anual global al producţie echivalează cu circa 200 milioane lei. Cele mai mari fabrici sunt:

Întreprinderea de Stat Combinatul de Vinuri de Calitate "Mileştii Mici" e numită cea de-a 7 minune a Moldovei. Acest oraş vinicol subteran cu o lungime totală de 200 km constituie o adevărată perlă a economiei naţionale. Datorită volumului de vinuri produs şi păstrat aici întreprinderea a fost inclusă în Cartea Guiness. În ultimii ani "Mileştii Mici" a cucerit Grand-Prix-uri şi peste 70 de medalii pentru vinurile "Grătieşti", "Trandafirul Moldovei", "Codru", "Roşu de Purcari", "Cabernet", vinul spumant "Moldova de Lux".

SA "Vinăria-Bardar" e specializată în producerea divinurilor (coniacurilor) înalt apreciate de consumatorii de pretutindeni. De asemenea, sunt înalt apreciate şi vinurile de tip „heres” produse la fabrica de profil "Vinuri-Ialoveni" din centrul raional. Piaţa de desfacere a diversă – Rusia, Bielarus, România, Izrael, Cehia ş.a.


Industria uşoară

Industria textilă şi de tricotaje este reprezentată de întreprinderile "Ialtexal-Arica", "Handi" din Ialoveni, "Codru" din satul Ulmu, "Portavita" din satul Costeşti. Producţia fabricată aici se bucură de solicitare în multe ţări din Europa, precum şi în statele foste republici sovietice.

 

Contacte

Consiliul Raional Ialoveni

MD-6801,
str. Alexandru cel Bun 33,
or. Ialoveni, r. Ialoveni,
Republica Moldova
Tel./fax: (0268) 20007
Email: consiliu@il.md

Harta interactivă a localităţilor

Site-uri guvernamentale